230942 orange intens, Instantcolor

Mostrele sunt efectuate cu 5% pigment în glazură transparentă și albă
Tmax. 1350 C
Compoziție:Zr Si Cd S Se

Utilizarea pigmenţilor în glazurile ceramice

O glazură devine sau apare colorată atunci când lumina căzută pe ea este parţial absorbită de componentele glazurii. Colorarea are în principiu trei moduri diferite:

Metalele grele se disolvă ionic în topitura de glazură şi absorb anumite lungimi de undă a luminii incidente. Culoarea produsă depinde de metalul respectiv şi de mediul chimic. Glazurile de obicei sunt transparente, Intensitatea culorii depinde de concentraţia metalelor respective. Reprezantanţii tipici sunt glazurile plumbice de olărit (ex cupru-verde, cobalt-albastru, fier-galben, mangan-brun-maro) 
Din topitura de glazură se separă particole coloidale de mărime microscopică, pe care lumina incidentă se dispersează, Ca rezultat sunt culorile albastru violaceu, purpur, roşu, galben. Reprezentanţii cei mai cunoscuţi sunt glazurile de culoarea cuprului,obţinute prin ardere reducătoare. 
Colorarea glazurilor cu pigmenţi-coloranţi insolubili. Folosirea pigmenţilor este modul cel mai sigur de a obţine nuanţe de culori bine prestabilite, doar cu presupunerea că alegem o glazură de bază potrivită.

Pigmenţii sunt compuşi fin cristalizaţi sau mixturi de cristale ale oxizilor, care se produc de obicei prin reacţii în stare solidă, sub efectul unui tratament termic între 700 - 1400 °C. Pigmenţii cei mai stabili au o structură cristalină spinelică, dar se cunosc şi pigmenţi cu alte structuri cristaline. La alegerea glazurii de bază, trebuie avut în vedere structura pigmentului.

Oxizii coloranţi cei mai importanţi sunt: oxizii de fier, cobalt, cupru, mangan, crom, nichel, vanadiu. Aceştia, reacţionând parţial între ei, parţial cu oxizi incolori sau albi (ex oxizi de Zn, Ca, Sn, Zr) producând culorea respectivă. Culoarea pigmentului depinde de valenţa ionului colorant şi de locul pe care-l ocupă în structura cristalină.     

La prepararea culorilor intense şi stabile la ardere, condiţia de bază este ca pigmentul să se dizolve şi să reacţioneze cu glazura de bază în cea mai mică măsură posibilă. În cursul arderii există o interacţiune între glazură şi pigment. Temperatura şi timpul de ardere, dar şi atmosfera din cuptor (ex reducătoare, cu conţinut de sulf sau aburi cu metale grele) influenţează puternic nuanţa de  culoare.

Câteva criterii practice la alegerea pigmentului şi a glazurii de bază.

Pigmenţii sunt stabili doar până la o anumită temperatură. De ex la obiecte din vitrus de temperatură înaltă nu se poate utiliza pigmenţi galbeni de tipul Napoli Pb-Sb-Ti, pentru că acestea sunt stabili doar până la  1050 Co.În locul acestora ses pot folosi pigmenţi de tip Sn-V-Ti
Solvabilitatea pigmenţilor în glazură este cu atât mai mică cu cât compoziţia lor este mai aproape, mai asemănătoare. De aceea pentru colorarea glazurilor de acoperire albite cu zirconiu sunt foarte potrivite pigmenţii de zirconiu.
Datorită faptului că oxizii de crom şi de zinc reacţionează uşor între ele, formând un compus de culoare maronie, pigmenţii turcoise pe bază de Co-Cr şi pigmenţii pink pe bază de Ca-Sn-Cr nu se pot folosi la colorarea glazurilor cu conţinut mai mare de ZnO.
Pigmenţii negri şi maronii cu conţinut de mangan au tendinţa formării de băşici în glazurile mai vâscoase, greu fluide.
Pigmenţii pink (roz) pe bază de Sn-Cr nu suportă atmosfera reducătoare a cuptorului.
Pigmenţii pink (roz) pe bază de Al-Mn şi Al-Zn-Cr tolerează mai bine atmosfera reducătoare, însă sunt mai puţin compatibile cu glazurile plumbice.
Pigmenţii turcoise de tip Zr-V nu sunt stabili în glazurile cu conţinut mare de plumb sau alcalii.
Pigmenţii verzi sau de culoare neagră cu conţinut de crom, la ardere pot cauza colorări-decolorări de culoare pink, galben sau maron pe obiectele din apropiere. Acest fenomen poate fi redus prin aerisirea bună a cuptorului şi printr-o încărcătură mai puţin densă.
Anumiţi pigmenţi au o densitate – greutate specifică mare, de aceea înclină spre o segregare – dezomogenizare rapidă din barbotina de glazură.
Un factor important este fineţea de măcinare a pigmenţilor. Dacă granulaţia este prea mare, produce colorare neuniformă şi intensitate de culoare mai slabă. Dacă granulaţia este prea fină, creşte solvabilitatea pigmentului în glazură şi scade stabilitatea – rezistenţa culorii la ardere. Să măcinăm pigmentul împreună cu glazura doar atât cât este necesar pentru o dispersare uniformă.  
Pigmenţii transformă glazurile în glazuri opace de acoperire.
Cantitatea de pigment introdus în glazuri este de obicei între 1-5%. Prea mult pigment creşte temperatura de ardere a glazurii şi tensiunea superficial a ei. Topitura de glazură umectează mai greu ciobul, în mod extrem exfoliază sau se retrage, se adună în picături.